Singuratatea ma apasa.Simt o mare suferinta in adancul sufletului,ceva ce ma face sa fiu distrasa de la tot ce se petrece in jurul meu.Tot ce se afla dincolo de geam nu ma intereseaza.Zgomotul facut de copiii de pe strada,de masinile care trec,de cainii care latra,este prea puternic chiar si pentru mine.Trandafirii mei s-au ofilit.Pentru prima data ma uit dezgustata in ceasca mea de cafea,ce nu ma mai atrage.
Vreau doar sa stau,sa scriu in micul meu jurnal,pierdut pe raftul uitat de mult,sa citesc,sa ma scufund in miile de randuri care ma capteaza,si sa visez.Privirea mea fixa se indreapta catre geam,si raman asa,profund inmarmurita,visand la miile de povestiri care imi tulbura mintea,insa amorteala mea nu-mi permite sa le scriu,desi simt o mare atractie pentru scris.Si stau asa,ingandurata,gandindu-ma la tot ce mi se intampla,si bune,si rele,si parca nu-mi vine sa ma ridic din fotoliul meu,care devine din ce mai confortabil.
Insa este El,care ma ajuta sa imi revin din starea asta,si care ma sprijina in tot ceaa ce fac.
:X
sa nu uiti niciodata ca da, exista...EL :*
RăspundețiȘtergere